vineri, 27 februarie 2009

durul trubadurul

Pentru iarna care tocmai s-a stins, îl aduc în scenă pe cel mai neînţeles dintre artiştii mixului RATB. Este prezent pe piaţă de mulţi ani, de pe vremea în care îmi purtam ghiozdanul şăgalnic, în drum spre gimnaziu. Nu prea doreşte să interacţioneze cu publicul şi de aceea fanii se simt intimidaţi, recurgând la gesturi subtile atunci când îl recompensează pentru show.

E dificil să îi putem identifica stilul; personal, cred că o mare parte din inspiraţie se regăseşte în opera japoneză. Poate că doar din lipsa de resurse, tânărul nu apelează şi la un outfit adecvat. Cu toate acestea, eternii adidaşi cu trei numere mai mari, geaca de blugi şi atitudinea uşor autistă îi creează o aură mai magnetică decât orice fel de machiaj dragonic. În jurul lui conversaţiile se curmă subit, iar privirile încremenesc pe chipurile care se înclină uşor la 10 grade spre dreapta.

Pot certifica faptul că aptitudinile sale intelectuale sunt la fel de competente ca ale oricăruia dintre noi. Mi-a demonstrat-o chiar el într-o seară, când am făcut indiscutabila confuzie între monezile de 5 bani şi cele de 10 pe care mă pregateam să i le ofer. Le-a privit, le-a numărat, apoi m-a privit încruntat şi m-a afurisit cu "mmmmstrâmba dreac'!"

Din păcate, ca orice artist aterizat în mainstream, odată ce a descoperit metoda de succes, nu mai îndrăzneşte să o schimbe, decât poate din greşeală, când mai ratează câte un si bemol sau cântă cu un semiton mai jos. Sau poate îşi ţine noile sub secret, până la vară când le va putea promova şi pe plaja din Venus.

2 comentarii:

Anonim spunea...

wow! asta ma fascineaza si pe mine,insa pe linia tramvaiului 41. Ma gandeam ca dc e mixat cumva,ar putea fi ceva de succes la ..sa zicem Zona Libera :D

Felicia spunea...

remixul este el! tot ce i-ar trebui ar fi un microfon mai bun decât cel al reportofonului meu.