vineri, 26 decembrie 2008

Christmas by default.


În fiecare an, pe 25, merg cu mama la Ouaţi, nişte rude prin alianţă. Camelia s-a mutat de la părinţii ei, reuşind să îşi amenajeze un superb apartament la mansarda aceleaşi case. Tanti Florica face cei mai buni cozonaci. Mi-a povestit că sunt ca o loterie. Dacă te concentrezi când îi faci şi îţi dai silinţa, mereu se strică. Anul ăsta i-au iesit 3 kile şi s-a concentrat. Emil a fost veterinar într-un sat de pe lângă Dunăre şi nu uită nimic. I-a pocnit însă o dată o venă în cap sau aşa ceva şi de atunci, vorbeşte împleticit şi încurcă unele cuvinte. Îi place să povestească şi să ştie că toţi sunt atenţi la el; de aceea, se ridică în picioare la masă, dă din mâini şi urlă. „Eu ţin minte tot! La milimentru ţin minte! Ţin minte cum acum 40 de ani m-a înjurat unu
din Mahmudia. Era băiatul frigi.. frigi...figideru...frizerului de acolo... L-am ţinut minte şi acum 5 ani l-am revăzut. I-am tras o injuraturăăăă...” şi o scuipă din greşeală pe mama. Nu s-a supărat. I se mai întâmplă.

Ne-au dat ţuică fiartă cu mere, coji de portocale si cuişoare. Am zis că e prea tare pentru mine. „Eu trebuie mai târziu să merg la un prieten şi o să ieşim în oraş.” Mi-au dat coniac. Dar am incercat şi ţuica. Era bună. Şi vinul a fost bun. Toate cele 3 pahare. Am mâncat răcituri, caltaboşi, sărăţele, tobă, sarmale, salată cozonac şi cârnaţi de struţ. L-am întrebat pe Emil dacă struţii de la crescătorie se pot călări. Mi-a zis să mergem la Giurgiu. Ştie el una acolo. I-am mai zis că vroiam să le dăruim salam de ren de al IKEA, dar ne-am gândit să nu şi-l închipuie pe Rudolf în furculiţă. Ne-au zis că nu s-ar fi supărat, dar ei au mai mâncat salam de ren. L-au primit direct din Laponia.

Am stat la ei vreo 4 ore. Printre mesaje de sărbători pe sub masă, Claudiu mă suna să mă întrebe dacă pot să îi aduc pâine, că la Nic e inchis. Pe la 6 mergeam spre el cu o pungă „Magazin Mejanera. Bucur Obor” în care îndesasem pâine, tort, un cârnat, fursecuri şi cozonac de-al Floricăi („Bietul băiat, mi-a spus, puteai să-l aduci la noi. Ştii doar că suntem primitori”). La el, am gustat nişte salată de vinete şi puţin tort. Am lăsat restul pentru mai încolo.

Ne-am gândit să facem o poză festivă pe care s-o trimitem pe mail în loc de felicitare. Nu ştiam cum şi ce să facem în poza respectivă, aşa că mai întâi ne-am destins cu nişte pălincă furată de la serbarea de Crăciun UnArte. Duhnea. Am zis să ne imortalizăm feţele după o duşcă. Nu ne-a ieşit din prima. A trebuit să repetăm faza de câteva ori.

După ce am compus textul, Claudiu s-a ocupat de partea estetică. Elementul care a necesitat cea mai mare atenţie a fost nasul său. Nici prea mare, nici prea mic. Un pic cârn. Am vrut şi eu puţin blush în obraji, dar nuanţele alese de Claudiu mă făceau uşor hepatică. În schimb, am pus nişte fulgi. Şi asta a fost felicitarea.


La scurt timp eram în fabrica. Era pustiu. Ne-am luat câte un gin. Întâmplător, am dat peste o cunoştinţă. Avea o pungă de bezele şi ne-a dat şi nouă. Puţin mai târziu împărţeam un taxi către expirat/the other side. Ne-am fâţâit puţin, pe alocuri am dansat, Claudiu s-a strecurat printre pletele unor veterani de rock, ne-am amuzat şi am plecat. Crăciunul este mai frumos acasă.

....

Eram înapoi în garsonieră. Afară era deja ziuă, iar tema discuţiei era "cum ar trebui să te prindă un cutremur". Am decis că echipamentul este foarte important şi de asemenea, un tăşcălău de bani la purtător. Începuse să miroasă a ars. Cumva a haine de plastic proaspăt călcate. După ce m-am îmbrăcat, am ieşit pe uşă şi am văzut cum holul era plin cu fum.

play.




Era 9 dimineaţa, străzile erau pustii, iar în faţa blocului parcase o maşină de poliţie. Le spuseserăm că nu merge interfonul, eventual să ne dea un bip când ajung. Ne-au sugerat să aşteptăm jos. Din toate direcţiile auzeam sirenele şi abia la vreo 3 minute au apărut două autospeciale d-alea roşii mari de pompieri, iar in spate un trocarici pe 4 roţi, un fel de atv mai mare, călărit foarte voios de alţi doi pompieri. Or fi crezut că vine şi televiziunea. Treptat şi câţiva vecini au coborăt şi s-au aliniat la adăpostului luxosului şi bine poziţionat magazin Max Mara. Încă nu venise nimeni cu seminţe, dar cică la mă-sa uneia era foc.




Când am ieşit la stradă, toţi ne priveau cu atâta scârbă, încât îmi venea să le cer scuze că nu a fost niciun incendiu, ci doar panoul electric al unei babe ramolite. Poliţista se machiase degeaba; degeaba se dăduse şi poliţistul cu parfum şi-şi aranjase chelia. Am fugit la nic, i-am aşteptat să plece cu tot cu trocariciul lor, iar apoi am mers sus.

Pe covorul de la intrarea în bloc am găsit biletul verde fosforescent cu care îţi poţi lua un shot gratis în expirat. Nu cred că mai e valabil...


joi, 18 decembrie 2008

fisherprice.


fisherprice - chuck chokes on chunks of good

10 20, staţia de 21 de la kaufland.

Întârziam la birou, iar lumea se îmbulzea în tramvai. M-am lăsat împinsă către geam. În stânga, un cuplu îngrămădit pe un scaun. Ea, cu cizme negre de vinilin lăcuit, în braţele lui. El, cu o mână după mijlocul ei şi clipind molatec, ca după o noapte de beţie cruntă. Îi şoptea incet şi calm la ureche:

Fă, dacă mă mai inşeli o dată, îţi tai gâtu'. De copii, vedem noi. Îi ia mă-ta, merg la stat. Te-am luat de mică, te-am crescut şi tu asta îmi faci?

Ea se uita în gol. De parcă ar fi fost a mia oară când auzea asta.

Poate se gândea la cadourile de Crăciun. Poate se gândea la amant...

miercuri, 17 decembrie 2008

străini.

Încerca să traverseze strada pe roşu. Se oprise undeva pe la jumătatea primei benzi. M-am furişat printre el şi semafor şi m-am aşezat scolăreşte la trecere, cu tălpile perpendiculare pe marginea trotuarului. Am ridicat privirea către el, apoi am ţintit semaforul de vizavi. A rîs puţin. Când luminile s-au schimbat, l-am privit şi i-am spus :
e verde.
ah, da.
A traversat lângă mine.
Ştii cumva o farmacie pe aici, deschisă la ora asta?
Da. sunt câteva pe aici. m-am uitat în jur. e sensiblu aici.. dar e închisă... mai sunt două mai încolo.
Unde?
Păi după colţ, în amzei.
Aha...e departe?
Departe...?
Chiar e departe?!
Nu. e chiar imediat la dreapta.
Ah..ok. oricum cred că găsesc şi la nic.
Dacă te doare capul, am eu nişte pastile la mine.
Nu, mersi. Măcăr de m-ar durea capul...
mergem câţiva paşi în linişte. Trecem de sensiblu.
Ştii, de trei ani nu mi-am dat seama că aici există hotelul amzei.
Nici nu era nevoie, îi spun. nimeni nu cred că-şi dă seama.
Crezi?
Da. nimeni nu cred că stă aici. o fi de fapt un bordel de lux. cu siguranţă din asta îşi câştigă subzistenţa.
Râde şi mai facem câţiva paşi în linişte.
Ştii hotelul ăla "fenicia" de pe lângă băneasa?
Nu cred.
E un hotel mare, cu sute de camere şi numai vreo 3, 4 au luminile aprinse.
Poate nu au nevoie de lumini aprinse. Poate-s nişte mafioţi care spală banii.
Mi se pare trist.
De ce? Economisesc lumină.
Traversăm strada spre piaţa amzei, unde sunt deja brazi puşi la vânzare.
Da’ ţie ce ţi se pare trist?
Momentan, nu mă pot gândi la nimic trist... de fapt, uite, copacii ăştia sunt trişti. O să moară... dar măcar se păstrează tradiţia.
Care tradiţie?
De crăciun.
Ajungem în faţă la nic. Se opreşte brusc.
Ce e o tradiţie?
Hmmm
Spune! Ce e o tradiţie?
Ezit .
Păi... ceva care se repeta perpetuu la o specie
Atunci şi sexul e o tradiţie?
Evident. E o tradiţie genetică.



Era înalt şi purta un pulover lăbărţit de la prea multe spălări.Era neras şi netuns. După accentul de basarabean, presupun că ar putea să-l cheme Mişa.
Salut Mişa.