tramvaiul21

prinselea

2009-12-28T00:42:00.003+02:00

Se mai întâmplă ca pe la vreo 22 de ani să te apuce joaca.
Un prinselea printre birouri, deux-piece’uri şi faxuri azvârlite prin
colţuri. Te mai întorci să vezi dacă te prinde, dar nu prea ai cum sa gâfâi
fiindcă ai da de gol tot jocul. Aşa că te ascunzi după căni de cafele,
printre mesaje scurte şi propoziţii formale.

E mai apăsătoare joaca puştanilor cu riduri. Mingea la fileu e
din ce în ce mai greoaie de la o repriză la alta. Se umflă zi de zi, oră de
oră, minut cu minut şi te temi să nu se spargă prin curte, la fumat, de faţă cu
arbitrii. Cumva însă, e mai steril decât pe caldarâm, departe de ochii
profesiei. Cu ochii scăldaţi de bere, acolo îţi pierzi cumpătul şi nu marchezi
unde trebuie. Şi când crezi că ai cărţile în favoarea ta, te trezeşti bântuind
străzile goale la răsărit, cu dinţii încleştaţi de nervozitate.

"Orgoliu" e marca rachetei. E fabricat la
pubertate şi are garanţie de 100 de ani, doar că se sparge la fel de repede ca
un coş de pe frunte. Şi doare la fel de tare. Dar n-ai ce face, îl pudrezi
bine, întizi fondul de ten şi tragi pe tine o rochiţă care să distragă atenţia.
Mai bine cu ochii în decolteu decât spre mândria pătată.

Te joci, te joci, alergi, alergi până la egalitate. Şi cum
nu admitem scoruri ce se anulează, chemi prelungirile… şi astfel apare EA încet, suav,
blândă şi plină de zâmbet. Îi surâzi şi tu cu obrajii muşcaţi pe dinăuntru şi-ţi
recunoşti noroiul de sub unghii. O menajezi cît poţi şi te chinui să nu îi dai
seamă. Dar parcă toate schemele de joc cu care te făleai până atunci se
dovedesc a fi dubluri de cărţi ascunse prin mâneci, iar bucuria fiecărei
victorii se străvezeşte. Te cuprinde bunul simţ de picioare şi dai bir cu
fugiţii.

Te ascunzi după paharele de plastic şi birourile înfoiate cu
faxuri. Şi urli “piua”, dar de fapt pe gură-ţi iese “start”.

(2008)

făt-frumos

2009-06-26T15:02:00.004+03:00

juca frunza în faţa blocului meu. Îl chema Gabi şi stătea la etajul 4, iar eu îl iubeam. Tatăl lui era domnu' Marin, preşedinte de asociaţie, şi juca ping-pong în subsolul de lângă ghena cu şobolani albi. Când ne era sete, ne rugam de el să ne dea apă de izvor. Gabi era în gaşcă cu "ăia mari din spatele celălalt", iar eu nu aveam mai mult de 9 ani când el i-a cerut prietenia Mirabelei de la 6. Nu se prea ţineau de mână, dar uneori el o mai pupa pe ea şi o strângea de fund. Într-o zi, Gabi a venit cu mâna ruptă. Sabina mi-a zis că e din cauza "lu' aia de la 6, că şi-a pierdut verginitatea". Oricum, nici nu-l mai iubeam.

oui.

2009-05-27T18:47:00.004+03:00

Într-o noapte locuiam la Paris, pe o stradă din-acelea frumoase, cu bazoreliefuri şi capitolii la ferestrele clădirilor de câteva etaje. Era primăvară şi descoperisem un artist fain care sculpta farfurii şi vaze. Îmi plăcuse mie mult şi vroiam să scriu despre el. A trebuit să vorbesc mai întâi cu agentul lui, iar soarta a făcut ca acesta să se mute pe stradă cu mine. Şi a fost ok, s-a dovedit a fi un tip ok. Mi-am terminat treaba şi m-am întors acasă. Stăteam pe verandă şi priveam copacii de pe trotuar. Era bine. Atunci a început cutremurul şi m-am trezit.

das ist es

2009-05-25T14:04:00.002+03:00

De Berlin s-a scris. Ar fi cazul să se şi audă.

durul trubadurul

2009-02-27T14:59:00.003+02:00

Pentru iarna care tocmai s-a stins, îl aduc în scenă pe cel mai neînţeles dintre artiştii mixului RATB. Este prezent pe piaţă de mulţi ani, de pe vremea în care îmi purtam ghiozdanul şăgalnic, în drum spre gimnaziu. Nu prea doreşte să interacţioneze cu publicul şi de aceea fanii se simt intimidaţi, recurgând la gesturi subtile atunci când îl recompensează pentru show.

E dificil să îi putem identifica stilul; personal, cred că o mare parte din inspiraţie se regăseşte în opera japoneză. Poate că doar din lipsa de resurse, tânărul nu apelează şi la un outfit adecvat. Cu toate acestea, eternii adidaşi cu trei numere mai mari, geaca de blugi şi atitudinea uşor autistă îi creează o aură mai magnetică decât orice fel de machiaj dragonic. În jurul lui conversaţiile se curmă subit, iar privirile încremenesc pe chipurile care se înclină uşor la 10 grade spre dreapta.

Pot certifica faptul că aptitudinile sale intelectuale sunt la fel de competente ca ale oricăruia dintre noi. Mi-a demonstrat-o chiar el într-o seară, când am făcut indiscutabila confuzie între monezile de 5 bani şi cele de 10 pe care mă pregateam să i le ofer. Le-a privit, le-a numărat, apoi m-a privit încruntat şi m-a afurisit cu "mmmmstrâmba dreac'!"

Din păcate, ca orice artist aterizat în mainstream, odată ce a descoperit metoda de succes, nu mai îndrăzneşte să o schimbe, decât poate din greşeală, când mai ratează câte un si bemol sau cântă cu un semiton mai jos. Sau poate îşi ţine noile sub secret, până la vară când le va putea promova şi pe plaja din Venus.

înţelegeţi dumneata?

2009-02-05T01:24:00.009+02:00

Mai mă dusese o dată acasă cu câteva zile înainte. Făcusem comandă, dar am întârziat două minute, iar şoferul mi-a pornit din faţă. Mai era doar el în staţie cu acelaşi tarif. În drum spre casă mi-a povestit cum nu ia niciodată proxenţi şi curve în maşină, nu pentru că i-ar judeca, ci pentru că put.

Nu i-am reţinut faţa, dar vocea i-am recunoscut-o cînd am urcat, uşor şuierată, ca atunci când nu ai toţi dinţii din faţă. Purta o şapcă de gavroche, în carouri, în genul celora cu trei linii inegale pe o parte şi "adibas" scris dedesubt. Mă aşteptam să fie la fel de comic ca prima oară, dar în seara asta era preocupat de realitatea socială, ecologie, economie şi taxe. Aşa că discuţia nu îmi mai permitea decât să îngân afirmativ, regretând ideea de a porni discuţia de la Roşia Montană...La politeţuri , îşi flutura degetul mic cu unghia alungită şi se abţinea să flegmeze pe geam, aşa cum obişnuia data trecută.

Când vorbea de ivaziunea fiscală, mă gândeam la un alt taximetrist care electrocuta aparatul de taxat cu o bricheta electrică de bucătărie, spunându-mi că aşa nu mai plăteşte TVA-ul. Era mai tânăr şi zicea că nu e hoţ. "Don'şoară, eu nu dau în cap şi fur de la un om, eu fur de la stat. Toată lumea fură de la stat. Ia uitaţi!!!" şi mi-a arătat manevra cu un rânjet sadic care-mi amintea de Beetlejuice. Ăla era mai tânăr şi mă luase şi din Pantelimon.

la morarilor

2009-01-21T00:43:00.002+02:00

azi mi-am luat un pumn în nas în parcul morarilor.
am răcnit, basca albă de piaţă a fugit.
două ore mai târziu controlam lumea.
mâine aflu daca-i şi spart, să ştiu dacă ţintesc vreo galaxie.

Cristofor

2009-01-18T23:07:00.009+02:00

În blocul de vizavi este mereu lumină la etajul 6. Dar nu de la veioză, ci de la televizor pentru că lumina e slabă şi color. Într-o seară am văzut două perechi de picioare la maginea patului, aşa că am dedus că trebuie să locuiască acolo un cuplu care seara adoarme cu televizorul aprins. Şi pentru că blocul e interbelic şi central, cu siguranţă trebuie să fie ceva artişti care au prins o chirie ieftină şi duc o viaţă boemă, seara mai ales in faţa televizorului.
Într-o zi am adus binoclul să-i vedem mai în detaliu. Am luat un caiet şi din 5 în 5 minute, notam cât mai exact ce observam la ferestra de vizavi.
Nu erau doi, ci era unul. Şi nu era nici artist. Era un nene gras şi chelios care mânca salată de vinete din casolete de plastic şi muşca dintr-o pâine albă.
Avea degetele groase şi un tricou roşu de bumbac. Chiloţii nu se puteau vedea de burtă, iar televizorul era lângă un fotoliu maroniu de catifea roasă pe care erau aruncate haine prăfuite. Avea şi un telefon din-ăla vechi cu roată, la care a vorbit 20 de minute cu o rudă. Mama nu putea fi pentru că trebuie să fi murit ca el să moştenească apartamentul de pe Calea Victoriei. Şi nici vreo soţie că nu părea nervos.
L-am botezat Cristofor. Ştiu că merita mai degrabă un nume ca Jean, Stelică sau Marcel, dar ar fi părut şi mai puţin interesant decât era.

la metrou.

2009-01-18T22:52:00.003+02:00

A venit relativ repede. Nu am aşteptat decât 7 minute.
Jumătate de oră mai târziu mă întorceam prin tunel înapoi pe peron la Victoriei. Murise unu', iar eu mereu mi-am dorit să merg pe şinele metroului. Dar nu mă arătam bucuroasă, pentru că nu se cuvenea.
Nu am luat primul metrou spre obor că era pe linia opusă şi am zis să nu mor şi eu în tunel. Următorul a venit abia peste o oră. Cică veniseră şi televiziunile. Poate d'aia două femei de serviciu spălau cu mopul balustradele scărilor rulante. Eu n-am văzut nimic, nici măcar mortul dintre şine.

Christmas by default.

2008-12-26T11:25:00.011+02:00

În fiecare an, pe 25, merg cu mama la Ouaţi, nişte rude prin alianţă. Camelia s-a mutat de la părinţii ei, reuşind să îşi amenajeze un superb apartament la mansarda aceleaşi case. Tanti Florica face cei mai buni cozonaci. Mi-a povestit că sunt ca o loterie. Dacă te concentrezi când îi faci şi îţi dai silinţa, mereu se strică. Anul ăsta i-au iesit 3 kile şi s-a concentrat. Emil a fost veterinar într-un sat de pe lângă Dunăre şi nu uită nimic. I-a pocnit însă o dată o venă în cap sau aşa ceva şi de atunci, vorbeşte împleticit şi încurcă unele cuvinte. Îi place să povestească şi să ştie că toţi sunt atenţi la el; de aceea, se ridică în picioare la masă, dă din mâini şi urlă. „Eu ţin minte tot! La milimentru ţin minte! Ţin minte cum acum 40 de ani m-a înjurat unu’ din Mahmudia. Era băiatul frigi.. frigi...figideru...frizerului de acolo... L-am ţinut minte şi acum 5 ani l-am revăzut. I-am tras o injuraturăăăă...” şi o scuipă din greşeală pe mama. Nu s-a supărat. I se mai întâmplă.

Ne-au dat ţuică fiartă cu mere, coji de portocale si cuişoare. Am zis că e prea tare pentru mine. „Eu trebuie mai târziu să merg la un prieten şi o să ieşim în oraş.” Mi-au dat coniac. Dar am incercat şi ţuica. Era bună. Şi vinul a fost bun. Toate cele 3 pahare. Am mâncat răcituri, caltaboşi, sărăţele, tobă, sarmale, salată cozonac şi cârnaţi de struţ. L-am întrebat pe Emil dacă struţii de la crescătorie se pot călări. Mi-a zis să mergem la Giurgiu. Ştie el una acolo. I-am mai zis că vroiam să le dăruim salam de ren de al IKEA, dar ne-am gândit să nu şi-l închipuie pe Rudolf în furculiţă. Ne-au zis că nu s-ar fi supărat, dar ei au mai mâncat salam de ren. L-au primit direct din Laponia.

Am stat la ei vreo 4 ore. Printre mesaje de sărbători pe sub masă, Claudiu mă suna să mă întrebe dacă pot să îi aduc pâine, că la Nic e inchis. Pe la 6 mergeam spre el cu o pungă „Magazin Mejanera. Bucur Obor” în care îndesasem pâine, tort, un cârnat, fursecuri şi cozonac de-al Floricăi („Bietul băiat, mi-a spus, puteai să-l aduci la noi. Ştii doar că suntem primitori”). La el, am gustat nişte salată de vinete şi puţin tort. Am lăsat restul pentru mai încolo.

Ne-am gândit să facem o poză festivă pe care s-o trimitem pe mail în loc de felicitare. Nu ştiam cum şi ce să facem în poza respectivă, aşa că mai întâi ne-am destins cu nişte pălincă furată de la serbarea de Crăciun UnArte. Duhnea. Am zis să ne imortalizăm feţele după o duşcă. Nu ne-a ieşit din prima. A trebuit să repetăm faza de câteva ori.

După ce am compus textul, Claudiu s-a ocupat de partea estetică. Elementul care a necesitat cea mai mare atenţie a fost nasul său. Nici prea mare, nici prea mic. Un pic cârn. Am vrut şi eu puţin blush în obraji, dar nuanţele alese de Claudiu mă făceau uşor hepatică. În schimb, am pus nişte fulgi. Şi asta a fost felicitarea.

La scurt timp eram în fabrica. Era pustiu. Ne-am luat câte un gin. Întâmplător, am dat peste o cunoştinţă. Avea o pungă de bezele şi ne-a dat şi nouă. Puţin mai târziu împărţeam un taxi către expirat/the other side. Ne-am fâţâit puţin, pe alocuri am dansat, Claudiu s-a strecurat printre pletele unor veterani de rock, ne-am amuzat şi am plecat. Crăciunul este mai frumos acasă.

....

Eram înapoi în garsonieră. Afară era deja ziuă, iar tema discuţiei era "cum ar trebui să te prindă un cutremur". Am decis că echipamentul este foarte important şi de asemenea, un tăşcălău de bani la purtător. Începuse să miroasă a ars. Cumva a haine de plastic proaspăt călcate. După ce m-am îmbrăcat, am ieşit pe uşă şi am văzut cum holul era plin cu fum.

play.

Era 9 dimineaţa, străzile erau pustii, iar în faţa blocului parcase o maşină de poliţie. Le spuseserăm că nu merge interfonul, eventual să ne dea un bip când ajung. Ne-au sugerat să aşteptăm jos. Din toate direcţiile auzeam sirenele şi abia la vreo 3 minute au apărut două autospeciale d-alea roşii mari de pompieri, iar in spate un trocarici pe 4 roţi, un fel de atv mai mare, călărit foarte voios de alţi doi pompieri. Or fi crezut că vine şi televiziunea. Treptat şi câţiva vecini au coborăt şi s-au aliniat la adăpostului luxosului şi bine poziţionat magazin Max Mara. Încă nu venise nimeni cu seminţe, dar cică la mă-sa uneia era foc.

Când am ieşit la stradă, toţi ne priveau cu atâta scârbă, încât îmi venea să le cer scuze că nu a fost niciun incendiu, ci doar panoul electric al unei babe ramolite. Poliţista se machiase degeaba; degeaba se dăduse şi poliţistul cu parfum şi-şi aranjase chelia. Am fugit la nic, i-am aşteptat să plece cu tot cu trocariciul lor, iar apoi am mers sus.

Pe covorul de la intrarea în bloc am găsit biletul verde fosforescent cu care îţi poţi lua un shot gratis în expirat. Nu cred că mai e valabil...

fisherprice.

2008-12-18T22:25:00.006+02:00

fisherprice - chuck chokes on chunks of good

10 20, staţia de 21 de la kaufland.

Întârziam la birou, iar lumea se îmbulzea în tramvai. M-am lăsat împinsă către geam. În stânga, un cuplu îngrămădit pe un scaun. Ea, cu cizme negre de vinilin lăcuit, în braţele lui. El, cu o mână după mijlocul ei şi clipind molatec, ca după o noapte de beţie cruntă. Îi şoptea incet şi calm la ureche:

Fă, dacă mă mai inşeli o dată, îţi tai gâtu'. De copii, vedem noi. Îi ia mă-ta, merg la stat. Te-am luat de mică, te-am crescut şi tu asta îmi faci?

Ea se uita în gol. De parcă ar fi fost a mia oară când auzea asta.

Poate se gândea la cadourile de Crăciun. Poate se gândea la amant...

străini.

2008-12-17T00:18:00.005+02:00

Încerca să traverseze strada pe roşu. Se oprise undeva pe la jumătatea primei benzi. M-am furişat printre el şi semafor şi m-am aşezat scolăreşte la trecere, cu tălpile perpendiculare pe marginea trotuarului. Am ridicat privirea către el, apoi am ţintit semaforul de vizavi. A rîs puţin. Când luminile s-au schimbat, l-am privit şi i-am spus :
e verde.
ah, da.
A traversat lângă mine.
Ştii cumva o farmacie pe aici, deschisă la ora asta?
Da. sunt câteva pe aici. m-am uitat în jur. e sensiblu aici.. dar e închisă... mai sunt două mai încolo.
Unde?
Păi după colţ, în amzei.
Aha...e departe?
Departe...?
Chiar e departe?!
Nu. e chiar imediat la dreapta.
Ah..ok. oricum cred că găsesc şi la nic.
Dacă te doare capul, am eu nişte pastile la mine.
Nu, mersi. Măcăr de m-ar durea capul...
mergem câţiva paşi în linişte. Trecem de sensiblu.
Ştii, de trei ani nu mi-am dat seama că aici există hotelul amzei.
Nici nu era nevoie, îi spun. nimeni nu cred că-şi dă seama.
Crezi?
Da. nimeni nu cred că stă aici. o fi de fapt un bordel de lux. cu siguranţă din asta îşi câştigă subzistenţa.
Râde şi mai facem câţiva paşi în linişte.
Ştii hotelul ăla "fenicia" de pe lângă băneasa?
Nu cred.
E un hotel mare, cu sute de camere şi numai vreo 3, 4 au luminile aprinse.
Poate nu au nevoie de lumini aprinse. Poate-s nişte mafioţi care spală banii.
Mi se pare trist.
De ce? Economisesc lumină.
Traversăm strada spre piaţa amzei, unde sunt deja brazi puşi la vânzare.
Da’ ţie ce ţi se pare trist?
Momentan, nu mă pot gândi la nimic trist... de fapt, uite, copacii ăştia sunt trişti. O să moară... dar măcar se păstrează tradiţia.
Care tradiţie?
De crăciun.
Ajungem în faţă la nic. Se opreşte brusc.
Ce e o tradiţie?
Hmmm
Spune! Ce e o tradiţie?
Ezit .
Păi... ceva care se repeta perpetuu la o specie
Atunci şi sexul e o tradiţie?
Evident. E o tradiţie genetică.

Era înalt şi purta un pulover lăbărţit de la prea multe spălări.Era neras şi netuns. După accentul de basarabean, presupun că ar putea să-l cheme Mişa.
Salut Mişa.